CETATEA DACICĂ
Pe Dealul Cetăţii, cercetările arheologice au demonstrat existenţa unor elemente de fortificaţie încă din epoca bronzului. Sistemul defensiv consta din 3 şanţuri şi tot atâtea valuri de apărare, plasate în punctul vulnerabil, adică spre Est. Fortificaţia dacică este anterioară cuceririi Daciei de către romani şi se pare a-şi afla sfârşitul în preajma războaielor dacice. Ultimele cercetări arheologice (2010) par a confirma existenţa pe Dealul Cetăţii a celebrei ,,Comidava”, aşezare dacică menţionată între ,,oraşele strălucite ale Daciei” de către geograful Claudius Ptolemeu din Alexandria Egiptului. Latinizat, toponimul a devenit ,,Cumidava” şi sub această formă apare pe un monument din timpul împăratului roman Alexander Severus (222-235 după Christos).
CETATEA TEUTONĂ
Cetatea medievală se presupune că a fost construită în perioada 1211–1225, cât a durat stăpânirea teutonă în Ţara Bârsei, iar după plecarea cruciaţilor, cetatea din lemn a fost reconstruită sau transformată în una din piatră. Deşi nu există nici o menţiune documentară care să confirme această ipoteză, totuşi, fortificarea colinei încă din antichitate, sarcinile militare primite de comunitatea săsească din Ţara Bârsei în a doua jumatate a secolului al XIII-lea, tehnica construcţiei, fundaţia şi elevaţia primei incinte, identificate de majoritatea istoricilor în secolul al XIII-lea, ar putea fi argumente care să susţină ipoteza existenţei unei cetăţii anterioare primei menţiuni documentare.
BURGUL DE PE DEAL
Prima menţiune documentară a cetăţii de la Râşnov se referă la o fortificaţie puternică care rezistă asediului inamic şi salvează vieţile locuitorilor refugiaţi între zidurile sale şi datează din anul 1335, când în timpul unei invazii a tătarilor în Transilvania, Ţara Bârsei a fost pustiită în întregime. În anul 1421 este atestat primul asediu otoman. Însă cetatea rezistă eroic şi turcii ridică asediul îndreptându-se spre Braşovul încă nefortificat, pe care îl distrug. Turcii au mai asediat fără succes cetatea din Râşnov şi în campaniile din 1436 si 1441. Atât în timpul catastrofelor naturale, cât şi a invaziilor militare şansa supravieţuirii aşezării de la poalele muntelui Postăvarul a fost refugierea locuitorilor săi în cetatea ridicată pe dealul ce domină drumul Branului. Cetatea, aşezată pe o stâncă abruptă, este accesibilă numai pe latura răsăriteană. Astfel, arhitectura sa a fost adaptată reliefului, fortificarea urmărind eficienţa apărării dealului, fără nici un fel de pretenţii arhitecturale de înfrumuseţare. Impozantă prin amplasament, pusă în evidenţă şi de dealul defrişat, cetatea a avut ziduri ridicate la o înălţime medie de 5 m., un număr maxim de 8 bastioane şi o intrare puternic fortificată. Cetatea comunităţii râşnovene are două curţi: exterioară şi interioară. În curtea exterioară, numită ,,curtea din faţa cetăţii” sau ,,grădina cetăţii", erau adăpostite vitele. Încă din secolul al XIV-lea, în curtea exterioară a fost ridicată o capelă. Intrarea principală în curtea interioară a cetăţii este precedată de o construcţie circulară fortificată, prevăzută cu numeroase guri de tragere, două herse şi un drum de strajă (Barbacana de Est). Datorită numeroaselor invazii militare, cetatea a fost ,,a doua vatră a Râşnovului", locuitorii târgului respectând de fiecare dată acelaşi scenariu salvator: refugierea în cetate şi apoi refacerea aşezării. În incinta cetăţii erau căsuţele locuitorilor (până în prezent au fost identificate 83 de încăperi), care serveau ca adăpost şi cămară în timpul asediilor. În cel mai înalt punct al cetăţii, saşii reformaţi au ridicat în prima jumătate a secolului al XVII-lea o capelă nouă.
FÂNTÂNA CETĂŢII
Marele dezavantaj al locuirii cetăţii îl constituia lipsa alimentării cu apă. Când asediile se prelungeau, iar rezervele de apă erau pe sfârşite, refugiaţii din cetate ieşeau noaptea pe poarta principală şi aduceau lichidul vital de la un izvor ştiut numai de ei. În martie 1612, principele Transilvaniei Gabriel Bathory, duşman al saşilor, în încercarea de a restrânge libertăţile comunităţii saxone transilvănene, a organizat o campanie militară în sudul Transilvaniei. Cetatea Râşnov era apărată de locuitorii din Râşnov, Ghimbav, Cristian şi un detaşament de ostaşi români, care făcuseră parte din armata domnitorului muntean Radu Şerban. Cronicarii saşi susţin că tunurile armatei lui Bathory nu au provocat decât mici stricăciuni zidurilor, însă asediul a devenit deosebit de eficient după ce o parte din trupele inamice au ocupat panta estică, blocând accesul apărătorilor la izvor. Pe 3 aprilie 1612, după negocieri cu principele, fruntaşii comunităţii râşnovene au predat cetatea. Râşnovul a reluat stăpânirea în iunie 1613, în urma unei înţelegeri cu principele, prin care saşii plăteau acestuia o răscumpărare în valoare de 3000 florini pentru predarea cetăţilor Râşnov şi Bran. Luptele din 1612 au dovedit necesitatea săpării unei fântâni. Puţul cetăţii a fost săpat în perioada 1623-1640, până la o adâncime de 76 stânjeni, adică 146 m. Deşi există legenda amenajării fântânii de către doi prizionieri turci, cărora li s-a promis eliberarea la terminarea lucrării, fântâna a fost făcută de către meşteri saşi tocmiţi de primăria Râşnovului. Ea a fost folosită până în anul 1850.
COMOARA CETĂŢII
Cu prilejul asediului de la 1613, partea superioară a turnului Báthory a fost distrusă. Sub zidul prăbuşit a rămas inventarul turnului de apărare: trei căni de cositor cu capac, arme, instrumente, unelte de fier, ghiulele de piatră, ceramică, un ac de păr aurit şi, cea mai valoroasă parte a tezaurului 416 monede de argint. ,,Zestrea” turnului de apărare a fost descoperită în 2001.